sdgsdfghsdrgdfgdf

Despre noi

Numele meu este Marius Crisan, si in utimii 10 ani am activat in domeniul vanzarii de materiale de constructii, perioada in care am vandut clientilor cosuri de fum de la diferiti producatori. Incepand cu anul 2008 pana in 2012 am activat ca Manager Zonal de Vanzari la unul dintre producatorii de materiale de constructii care alaturi de alte produse are in portofoliu si cosurile de fum triplu strat cu canal de fum din ceramica refractara, destinate centralelor cu functionare pe combustibil solid/lichid, celor cu functionare pe cobusibil gazos precum si celor in condensatie. In aceasta perioada am participat alaturi de colegii mei la cursurile oferite perssoanelor care doreau sa se autorizeze ca montatori ai acestor sisteme de cosuri iar in anul 2011 am participat pentru prima oara impreuna cu colegii mei de la acea data la cursul de formare a cosarilor profesionisti organizat de catre Asociatia Hornarilor, Constructorilor de cosuri de fum si seminee din Romania-A.S.F.O.C.H. avand ca lector principal pe Maestrul Cosar Mircea Balsoianu principalul *vinovat* pentru contaminarea cu *microbul* dragostei pentru aceasta meserie.

In anul 2012 am luat decizia de a parasi firma la care am activat timp de 4 ani si am infiintat impreuna cu sotia mea, Anca Crisan o Intreprindere Individuala cu obiect de activitate curatarea cosurilor de fum si participat impreuna cu aceasta la o alta editie a cursurilor de formare in cadrul Scolii Nationale de Cosari Profesionisti in urma carora am obtinut amandoi Certificatele de Hornari Profesionisti.

A urmat in mod firesc parcurgerea etapelor pentru autorizarea firmei in cadrul ASFOCH si investitiile in scule profesionale, absolut necesare pentru practicarea acestei meserii la standardele impuse de secolul 21, iar in momentul de fata santem gata sa raspundem solicitarilor clientilor nostrii atat din punct de vedere al consultantei INAINTE de achizitionarea unui cos de fum, la montajul acestuia, punerea in functiune,  precum si la inspectia si curatirea periodica a cosurilor de fum aflate in exploatare.

 

*PASIUNEA NOASTRA-SIGURANTA DUMNEAVOASTRA*